August 18, 2020

Am primit orarul, now what?

Orarul

Pe latura de sus vor fi trecute numerele grupelor și coloana corespunzătoare numărului tău este ceea ce te interesează.

Numele disciplinei este primul, urmat de tipul activității didactice: C - Curs, S - Seminar, L - Laborator. Pe anumite orare s-ar putea să lipsească această literă, de cele mai multe ori în cazul laboratoarelor.

Urmează numele profesorului și sala în care va avea loc. 

Atunci când căsuțele sunt împărțite de o linie diagonală înseamnă că vei efectua activități didactice în funcție de numărul săptămânii. Astfel, materia de deasupra diagonalei va fi în săptămâna impară a semestrului, iar cea care se află dedesubt în săptămâna pară. Linia verticală care desparte căsuța în două reprezintă împărțirea grupelor în semigrupe cu scopul de a ușura susținerea orelor de laborator.


  • Curs

  • Seminar

  • Laborator

  • Grupă

Cursurile reprezintă activitatea unde se predă materia din care vei fi evaluat la examen. Deși prezența la cursuri nu este obligatorie mereu, ai grijă la cerințele fiecărui profesor, deoarece aceștia acceptă doar un număr mic de absențe pentru a te primi la examen. De asemenea, ia notițe și întreabă în pauzele dintre orele de curs dacă nu ai înțeles ceva! Toate informațiile pe care ți le scrii îți vor fi folositoare când te vei pregăti pentru examene.