__CONFIG_colors_palette__{"active_palette":0,"config":{"colors":{"13aa7":{"name":"Main Accent","parent":-1}},"gradients":[]},"palettes":[{"name":"Default","value":{"colors":{"13aa7":{"val":"var(--tcb-tpl-color-0)"}},"gradients":[]},"original":{"colors":{"13aa7":{"val":"rgb(55, 179, 233)","hsl":{"h":198,"s":0.8,"l":0.56,"a":1}}},"gradients":[]}}]}__CONFIG_colors_palette__
Current Progress
Current Progress
Current Progress
Orar + Termeni specifici

Sari unde te interesează

  Explicare Orar  

Orarul – la început, tuturor ni s-a părut incredibil de complicat și greu de înțeles, dar nu te speria și hai să-l clarificăm:

Pe a doua linie de sus îți vei găsi grupa, urmată de coloana cu orarul specific acesteia. Linia verticală împarte grupele în semigrupe. Astfel, vei avea ore comune, cu toată grupa, de obicei seminarii, iar altele doar cu semigrupa, numite laboratoare.


Activitățile didactice sunt prescurtate cu literele C, S, P, L, reprezentând:

  • C→Curs
  • L→Laborator
  • S→Seminar
  • P→Proiect

După numele disciplinei poți vedea tipul activității, urmat de numele profesorului și sala în care se va desfășura activitatea didactică.

Următorul lucru pe care-l vei observa este că unele căsuțe sunt separate de o diagonală, lucru care înseamnă că materia de sus va avea loc în săptămânile impare ale semestrului, iar cea de jos în săptămânile pare


ATENȚIE! Dacă ai iPhone, diagonala nu va apărea, așa ca ai grijă să verifici bine orarul.


Sala în care sunt susținute activitățile didactice nu este întotdeauna trecută în orar, dar poți găsi pe site-ul facultății, alături de orar, o legendă a sălilor și numele profesorului.


Știai că…?

Dacă nu reușești să ajungi la un seminar sau laborator, poți vorbi în avans cu cadrul didactic, care mai mult ca sigur te va primi cu o altă grupă sau semigrupă în aceeași săptămână. Verifică orarul și planifică din timp!

    Termeni specifici    

Acum că am înțeles cum se citește orarul și ce cuprinde, haide să vedem ce înseamnă terminologia specifică și ce anume caracterizează tipurile de activități didactice.


Vei mai auzi că anul de studiu, adică întregul colectiv de studenți de la o facultate, se împarte în specializări. Majoritatea specializărilor se împart în serii - A, B, iar, în unele cazuri, Engleză. Pentru fiecare dintre acestea se alege un șef de serie dintre studenți, responsabil de medierea relației dintre voi și profesori, stabilirea examenelor și altele. Seriile se împart în grupe, iar acestea, la rândul lor, în semigrupe.

Cursuri

Cursurile reprezintă orele destinate întregii serii sau specializări, în care este predată partea teoretică a materiei, din care vei susține examene. Deși cursurile nu sunt obligatorii, fii atent la preferințele profesorilor  care pot să difere de la o disciplină la alta -câteodată prezența la curs îți poate obține puncte în plus.

Seminarii

Seminariile sunt orele care se țin pe grupe, unde materia de la curs este pusă în aplicare prin rezolvarea de probleme cu ajutorul cadrului didactic. Nu îți fie teamă să apelezi la acesta pentru orice nelămurire, pentru că acum e momentul să îți clarifici cele mai importante noțiuni. În general, trebuie să participi la măcar 70% din seminarii la fiecare disciplină, dar să știi că unii profesori îi răsplătesc pe studenții cu o prezență (aproape) completă.

laboratoare

Laboratoarele le vei frecventa împreună cu semigrupa și sunt obligatorii. În cadrul acestor ore vei pune în practică noțiunile teoretice de la curs prin intermediul unor experimentele si aplicații interactive. Poți recupera gratuit două prezențe din 14 (sau una din șapte) la un laborator și încă două (sau una) contra cost. Este necesară prezența 100% pentru a putea intra în examen. În cazul în care îți rămân absențe, vei fi nevoit să recontractezi materia (adică să reiei materia în anul următor, contra cost).