Sari unde te intersează
Organizații studențești
Studenția nu înseamnă doar facultate, seminarii și laboratoare, înseamnă și dezvoltare personală care îți oferă răspunsuri la tot felul de întrebări despre tine și despre ce te reprezintă. În acest drum pe care urmează să îl parcurgi poți încerca diferite activități, precum voluntariatul.
Dacă ești o persoană care îndrăgește voluntariatul, uite o listă cu câteva organizații din Cluj:
AIeSEC
Călătoria și dedicarea sunt fundamentale în cadrul oricărui proiect susținut de această organizație. Recunoscută de UNESCO ca fiind o organizație non-profit, AIESEC se remarcă prin impactul pe care îl are la nivel internațional, voluntarii ajungând să-și îmbunătățească abilitățile de lider și să descopere ce domeniu li se potrivește cel mai bine. Stagiile de voluntariat oferite urmează 3 perioade: 6 - 12 săptămâni, 3 - 6 luni, respectiv 6 - 18 luni, în care tu, ca voluntar, vei lăsa o amprentă în locul în care alegi să mergi și să inspiri alți oameni.
Ajungem Mari
Suportul necondiționat pe care îl oferă copiilor este inegalabil. Prin proiectele sale, organizația Ajungem Mari își dorește să ajute copiii din familiile defavorizate și din centrele de plasament să ajungă oameni responsabili, dezvoltați pe plan personal și care să transmită mai departe, dacă pot, valorile pe care le-au primit de la voluntari. Da, tu, ca voluntar, vei fi un model pentru ei și va trebui să le fii alături în orice moment îți permiți.
Beard Brothers
Fiind un ONG foarte bine cunoscut, Beard Brothers are ca și scop schimbarea mentalităților cu privire la stereotipurile sociale și discriminare. Mai mult decât atât, se implică activ în comunitate și prin evenimente care se concentrează asupra educării copiilor, dar și a plantării copacilor în Cluj pentru a reduce nivelul de poluare care există deja în oraș.
Digital Kids
Alătură-te comunității Digital Kids care le oferă copiilor acces la tehnologie pentru a se dezvolta spre o carieră în IT și îi învață cum să folosească Internetul într-un mod responsabil și în scop educativ.
ESN (Erasmus Student Network)
Dacă vei deveni student Erasmus, atunci este folositor să știi despre această organizație. Care este misiunea ei? Reprezintă și ajută studenții internaționali Erasmus pentru a se dezvolta și de a oferi la rândul lor suport altor studenți Erasmus. În cazul în care se întâmplă să te împrietenești cu unul, ai posibilitatea prin cadrul Biroului de Relații Internaționale al UTCN să faci voluntariat și să lucrezi cu studenții veniți prin programul Erasmus..
IEEE Student Branch Cluj-Napoca (Institute of Electrical and Electronics Engineers)
IEEE este cea mai mare organizație profesională din lume, ea fiind dedicată inovației pentru un viitor mai bun, fiind considerată o “voce” de încredere în inginerie. Scopul acestui Student Branch este de a-i susține pe tinerii care își încep cariera în cercetare prin participarea la conferințe științifice sau publicarea în jurnale deprestigiu, de a susține participarea studenților la concursuri tehnico-științifice, școli de vară, workshop-uri și stabilirea de contacte cu organizații studențești similare.
PATRIR (Peace Action Training and Research Institute of Romania)
Așa cum îi spune și numele, PATRIR dorește să rezolve conflicte care există la nivel internațional într-o manieră pașnică și să transmită mai departe valori și principii menite să le ofere oamenilor încredere, susținere și, foarte important, respect și apreciere.
Chiar și acest ghid s-a născut datorită voluntariatului, dacă ești curios despre povestea noastră ne găsești la Capitolul “BEST Cluj-Napoca”.
Evenimente
Dacă nu dorești să te înscrii într-o organizație, dar totuși dorești să fii voluntar, uite câteva evenimente la care poți da o mână de ajutor:
- Electric Castle - festivalul are loc pe domeniul castelului Banffy, aproape de Cluj-Napoca și îmbină muzică, tehnologie și artă alternativă;
- Jazz in the Park - este un festival dedicat iubitorilor de jazz, reunind peste 100.000 de oameni în ultimele ediții;
- Mioritmic - este un festival de muzică electronică ce areloc în Muzeul Etnografic;
- Techsylvania - este unul dintre celei mai influente evenimente de tehnologie din Estul Europei;
- TEDx - eveniment cu licență TED unde au loc o multitudine de conferințe în care diverși oameni care au reușit să aibă o amprentă în această lume vin și transmit reușit să aibă o amprentă în această lume vin șitransmit idei pe care le susțin și care merită să fie promovate;
- The Color Run - îți pune la dispoziție șansa să alergi cu prietenii și să fii umplut din cap până-n picioare de culori;
- TIFF - primul festival de filme internațional din România;
- UNTOLD - cel mai mare festival de muzică electronică din Cluj-Napocaș
- Zilele Clujului - eveniment organizat de Primăria Cluj-Napoca, care cuprinde activități în tot orașul, dedicate oricărui doritor.
Știai că...?
Există grupuri dedicate voluntariatului, unde poți găsi ceea ce ți se potrivește. Vizitează grupurile de Facebook Cluj Volunteers și Voluntar à la Cluj, aici vei găsi mai multe evenimente unde te vei distra și vei cunoaste o mulțime de oameni minunați.